Sindromul Raynaud este o afecţiune ce se caracterizează prin spasme scurte ale arterelor mici care fac ca degetele de la mâini şi de la picioare (mai puţin frecvent nasul şi urechile) să devină albe sau albăstrui. Acest sindrom mai este adeseori numit şi boala lui Raynaud sau fenomenul Raynaud. Boala afectează numai arterele, vasele de sânge care transportă sângele bogat în oxigen către diferitele ţesuturi. Din cauza unei temperaturi scăzute, sau a unei situaţii de stres, se poate produce un spasm (o contracţie puternică ce împiedică sângele să curgă). Acest lucru determină şi schimbare de culoare a tegumentului. După ce spasmul se deblochează, sângele îşi reia traseul prin artere, piele îşi recapătă culoarea rozalie şi apare senzaţia de furnicături.
Sindromul Raynaud este fie primar fie secundar. Cauzele sindromului primar Raynaud nu sunt cunoscute, dar atacurile sunt provocate de temperaturi scăzute şi de situaţii de stres. Sindromul secundar Raynaud este cauzat de diverse leziuni, fumat, precum şi consumul de anumite medicamente, anumite boli (scleroderma, lupus, artrita reumatoidă, precum şi sindromul de tunel carpian). Factorii de risc ce cresc probabilitatea dezvoltării sindromului Raynaud, includ: dacă sunteţi femeie, cu vârsta între 15 şi 30 de ani (cu toate acestea, boala poate debuta la orice vârstă), clima rece, istoric de sindrom Raynaud în familie, anumite ocupaţii (de ex.:
lucrătorii ce folosesc instrumente care pot crea vibraţii, pot prezenta de asemenea un grad sporit de vulnerabilitate faţă de sindromul Raynaud).
Sindromul Raynaud. Simptome
Simptomele în cazul sindromului Raynaud variază în funcţie de frecvenţa, durata şi severitatea spasmelor arteriale. Cele mai frecvente simptome ale sindromului Raynaud includ degetele reci de la mâini şi de la picioare; schimbarea culorii pielii ca răspuns la vremea rece sau la situaţiile de stres; senzaţie de amorţeală, înţepături, sau durere usturătoare la încălzire sau la eliberarea din situaţia stresantă respectivă. În timpul unui atac de sindrom Raynaud, zonele afectate de pe piele devin de regulă, mai întâi albe la culoare, pentru ca ulterior să se albăstrească, să se simtă reci şi amorţite, iar simţul tactil devine greoi. Pe măsură ce circulaţia se ameliorează, zonele afectate redevin roşii, apare senzaţia de pulsaţie, furnicături sau inflamaţie. Un astfel de atac durează de regulă de la câteva minute la câteva ore.
Sindromul Raynaud. Cursul bolii
Evoluţia afecţiunii Raynaud depinde în funcţie de cauzele acesteia din urmă. În mod normal, evoluţia clinică nu este una severă; pacienţii nu resimt simptome puternice. Dacă boala se prelungeşte, iar factorii cauzatori continuă să afecteze pacientul, evoluţia clinică poate fi mai dificilă, atacurile se pot repeta mult mai des. Complicaţiile sindromului Raynaud sunt foarte rare. Uneori pot apărea deformările, ulcerele şi gangrena degetelor de la mâini şi de la picioare. Cazurile în care situaţia devine extrem de gravă şi în care apare necesitatea îndepărtării zonei afectate din corpul pacientului, sunt extrem de rare.
Sindromul Raynaud. Diagnostic
Pentru a pune diagnosticul de sindrom Raynaud, medicul pune întrebări detaliate în legătură cu simptomele şi istoricul medical şi efectuează un examen fizic. Pentru confirmarea diagnosticului, medicul efectuează şi alte teste. Nu există un test sigur ce poate confirma diagnosticul; cu toate acestea, diversele teste pot ajuta la anularea altor afecţiuni şi boli similare. Cu ajutorul unui microscop se cercetează starea capilarelor la nivelul degetelor.
Testul de stimulare la rece poate de asemenea să se realizeze pentru a provoca spasmul arterial. Pentru a se identifica ce anume cauza a dus la această boală, se efectuează testul de anticorpi antinucleari (se observă dacă boala este de natură autoimună) şi se calculează rata de sedimentare a eritrocitelor (pentru a verifica dacă boala este inflamatorie sau autoimună).
Sindromul Raynaud. Tratament
De regulă Sindromul Raynaud nu necesită niciun tratament special. În mod normal, dacă ne îngrijim, purtăm haine groase, purtăm mănuşi şi şosete, toate acestea sunt suficiente. Dacă totuşi aceste măsuri nu sunt potrivite, se poate prescrie tratamentul medicamentos. Scopurile tratamentului sunt reprezentate de reducerea frecvenţei şi a severităţii atacurilor, prevenirea leziunii ţesuturilor, precum şi tratarea oricăror boli sau a oricărei afecţiuni care stă la baza sindromului. Pot fi prescrise medicamente care lărgesc vasele de sânge şi care ajută circulaţia.
În cazuri extrem de severe, pentru tratarea sindromului Raynaud se pot folosi şi proceduri medicale specifice.Acestea pot include intervenţia chirurgicală pe nerv sau injectarea de substanţe chimice. Scopul acestor proceduri este acela de a reduce gradul de sensibilitate al nervilor simpatici care influenţează contracţiile muşchilor pereţilor vaselor de sânge. În cazul în care sindromul Raynaud duce la moartea ţesuturilor, medicii trebuie să îndepărteze ţesuturile afectate. Această operaţiune poate include şi o amputare a unuia sau a mai multor degete de la mâini sau de la picioare, dar acestea sunt cazuri extrem de rare.
Sindromul Raynaud. Prevenție
În scop preventiv, trebuie să evitaţi factorii de risc ce cresc şansele dezvoltării sindromului Raynaud. Trebuie să trataţi şi să ţineţi sub control bolile ce ar putea determina apariţia sindromului Raynaud, să renunţaţi la fumat şi să aveţi o ocupaţie care să nu implice vibraţiile constante la nivelul mâinilor. Dacă un pacient prezintă deja sindromul Raynaud, măsurile preventive care ajută la evitarea unui atac, includ purtarea de îmbrăcăminte groasă, purtarea de şosete şi mănuşi, precum şi introducerea mâinilor în apă călduţă imediat ce porneşte atacul. În cazul în care o persoană care trăieşte într – un mediu cu o climă rece, prezintă sindrom Raynaud sever, se recomandă să se ia în calcul mutarea într – un mediu cu o climă mai blândă.