Sindromul de tunel carpian este o boală destul de obişnuită, ce se caracterizează prin dureri la nivelul mâinilor sau al degetelor, stare de oboseală sau furnicături. Toate aceste simptome sunt cauzate de compresia nervului median (n. medianus) la încheietura din canalul carpian. Acest nerv răspunde de senzaţiile resimţite de degetele I – IV (cu excepţia degetului mic) pe partea cu palma, precum şi de mobilitatea degetului mare. Canalul carpian este un tunel de la încheietura mâinii, înconjurat pe trei părţi de oasele carpiene cu ligamentul transvers al carpului situat în faţă.
Prin canalul larg de marimea degetului mare trec tendoanele flexoare şi nervul median. Îngustarea acestui canal are ca rezultat simptome de compresie a nervului median. Nervul median poate fi compresat printr – o scădere în dimensiune a canalului respectiv, sau printr – o creştere a dimensiunii conţinutului acestui canal. Creşterea dimensiunii poate fi cauzată de inflamarea tendoanelor musculare care trec prin acest canal, atunci când, spre exempplu, muşchii sunt suprasolicitaţi. Dimensiunile tunelului pot fi de asemenea reduse ca urmare a unei răni, cum ar fi fracturile de oase carpiene. În unele cazuri, este imposibilă stabilirea unei cauze exacte în cazul sindromului de tunel carpian. Uneori poate fi vorba despre o combinaţie a mai multor factori de risc, care conduc mai devreme sau mai târziu la dezvoltarea acestui sindrom. Factorii de risc în cazul sindromului de tunel carpian sunt: anumite trăsături anatomice specifice precum şi vătămări anterioare ale încheieturii, un istoric de manifestări anterioare ale acestei boli în familia pacientului, boli cronice (diabet, artrită reumatoidă), cazuri de dezechilibru hormonal (în sarcină, hipotiroidie, obezitate), vârsta, mişcarea intensă, în mod repetat, a încheieturii (spre exemplu, activitatea constantă cu mouse – ul de la un calculator).
Sindromul de tunel carpian. Simptome
Simptomele în cazul sindromului de tunel carpian se dezvoltă treptat. Oamenii încep prin a acuza stări de oboseală, durere şi furnicături la nivelul palmei. În unele cazuri, aceste simptome se pot manifesta ca şi un „şoc electric” la nivelul degetelor. Există şi situaţii rare în care durerea poate iradia de la încheietură pe întregul braţ şi până la umăr. Sindromul de tunel carpian se caracterizează printr – o durere care se intensifică pe timpul nopţii. Pacienţii se trezesc adeseori din somn şi încep să – şi mişte, şi chiar să – şi scuture mâna pentru a scăpa de durere. Pe timpul zilei durerea se intensifică, dacă se solicită mâna şi, respectiv, palma, prin ţinerea unui telefon în mână, spre exmplu. Un număr mare de oameni observă faptul că durerea şi problemele legate de mişcare sunt mult mai pronunţate în zona degetului mare. Există şi alţi pacienţi care acuză şi alte simptome de genul: sentimentul de arsură şi înţepătură în mână, senzaţia de piele uscată sau inflamată în zona palmei, sau modificări de culoare şi sensibilitate a palmei.
Sindromul de tunel carpian. Cursul bolii
La debutul bolii, simptomele se manifestă sub forma unor atacuri, dar odată cu trecerea timpului acestea capătă un caracter constant. Sporeşte sentimentul de slăbiciune, realizarea anumitor sarcini ce necesită motricitatea fină devine dificilă, spre exemplu devine dificil să îţi încheie nasturii de la o cămaşă, sau să ţii în mână anumite obiecte mici între degete. Agravarea acestei boli poate avea drept consecinţă deteriorarea semnificativă a muşchilor aflaţi la baza degetului mare.
Sindromul de tunel carpian. Diagnostic
În scopul diagnosticării sindromului de tunel carpian, medicul pune o serie de întrebări pacientului şi îl examinează cu atenţie. Trebuie să se acorde o mare atenţie evoluţiei simptomelor şi tipului acestora din urmă. Examenul implică testarea puterii muşchilor mâinii şi compararea acesteia în raport cu situaţia unei mâini sănătoase (în cazul în care sindromul de tunel carpian este localizat numai pe o parte a corpului). Medicul efectuează şi un test provocator prin apăsarea încheieturii în zona nervului median, în încercarea de a provoca durere. Ulterior, urmează şi alte asemenea examinări. Examenul radiologic poate ajuta la stabilirea unei posibile vătămări a încheieturii, precum şi la eliminarea unor alte boli. Electromiografia ajuta la stabilirea activităţii electrice a muşchilor. Studiul conducerii nervoase are ca scop stabilirea conducerii electrice în cazul unui anumit nerv.
Sindromul de tunel carpian. Tratament
Tratamentul în cazul sindromului de tunel carpian depinde de gravitatea bolii. În unele cazuri nu este nevoie de un tratament specific, iar boala se tratează de la sine în câteva luni de zile. În cazul în care acest sindrom este cauzat de o altă boală (ca, de exemplu: diabet, artrită reumatoidă), acesta trebuie tratat sau ţinut sub control. În cazul în care simptomele nu dispar, iar sindromul nu este cauzat de o altă boală, se va necesita un tratament specific. Acesta poate avea caracter conservator sau chirurgical. Mai întâi se încearcă ameliorarea bolii prin folosirea unor metode non – chirurgicale.
S – a dovedit că se poate scăpa de durere în mod eficient dacă pacientul poartă un bandaj de strângere la nivelul încheieturii pe timpul nopţii. Pacienţilor li se prescriu adeseori calmante (medicaţie antiinflamatoare de tip steroidian sau nesteroidian). Se recomandă de asemenea evitarea oricărei activităţi care provoacă simptomele respective. În măsura în care tratamentul de tip conservator nu dă rezultate, se va necesita o intervenţie de tip chirurgical. Scopul acestei intervenţii chirurgicale este acela de a lărgi tunelul carpian. Acest lucru implică, de regulă, secţionarea ligamentului transvers al carpului. Urmare a operaţiei, simptomele începe să dispară în mod treptat. Există şi cazuri rare, în care boala poate reapărea, iar în astfel de cazuri trebuie să se reaplice tratamentul anterior menţionat.
Sindromul de tunel carpian. Prevenție
Nu există metode sigure, care să poate asigura o protecţie de încredere împotriva sindromului de tunel carpian, dar este întotdeauna un lucru bun să se încerce reducerea sarcinii de lucru în ceea ce priveşte încheieturile. Atunci când realizăm diverse sarcini de lucru, trebuie să încercăm întotdeauna să le îndeplinim pe cât posibil cu antebraţul şi muşchii mâinii cât mai relaxaţi, să ne luăm pauze bine – cuvenite şi să evităm să ţinem prea mult mâna îndoită la încheietură (de exemplu atunci când lucrăm la calculator, încheietura trebuie menţinută la nivelul cotului sau puţin mai jos). Este recomandabil de asemenea să ne asigurăm şi de faptul că menţinem o poziţie corespunzătoare atunci când stăm aşezaţi şi că ne păstrăm încheieturile calde (desfăşurarea activităţii la căldură, iar, dacă acest lucru nu este posibil, purtarea unor mănuşi fără degete, sau a unor manşete speciale pentru încheieturi).