
Avem tendinţa să ignorăm tulburările gastrointestinale, aşteptând ca ele să se domolească şi eventual să dispară. Ele trec de obicei, dar nu în bolile inflamatorii ale intestinului, cum ar fi boala Crohn sau colita ulceroasă. Colita ulceroasă este o boală serioasă care se manifestă în tinereţe şi se menţine pe durata întregii vieţi. Durerile de stomac, greaţa şi diareea pot deranja activităţile zilnice şi împiedica abilitatea de a munci a persoanei. Tratamentul se modifică în general de la o persoană la alta. Cu toate acestea, îngrijirile medicale şi atenţia bolnavului sunt importante în toate cazurile.
Cum să recunoaştem simptomele colitei ulceroase
„Această boală debutează între vârsta de 15 şi 35 de ani şi continuă pentru restul vieţii”Simptomele colitei ulceroase variază de la persoană la persoană, în funcţie de severitatea şi de felul bolii: acută sau cronică. Pot fi afectate diferite părţi ale colonului, contribuind şi la profilul simptomelor. Această boală debutează între vârsta de 15 şi 35 de ani şi continuă pentru restul vieţii. Cele trei simptome principale sunt diareea, durerile de stomac şi prezenţa sângelui sau a mucusului în scaun.
Diareea – Poate apărea de 10 -20 de ori pe zi. Deseori, bolnavul se trezeşte din somn cu nevoia de a defeca.
Durerile de stomac – Sunt cunoscute şi ca dureri spasmodice sau colici. Durerea abdominală se poate înrăutăţi la palpare.
Sângerările – Sângerările ascunse pot fi importante. Sângele şi mucusul sunt prezente de obicei în scaun, însoţite din când în când de dureri anale şi de nevoia puternică de a defeca.
Slăbiciune generală – Indispoziţiile sau oboseala pot fi prezente, în mod special când boala afectează o mare parte din colon sau durata simptomelor este importantă.
Constipaţia – Aceasta poate apărea când partea inferioară a colonului, de lângă anus, este afectată. Diareea apare mult mai frecvent decât constipaţia.
Anorexie şi pierdere în greutate – Greaţa, diareea şi inflamaţia sistemică provocate de colita ulceroasă pot reduce pofta de mâncare şi duce la anorexie şi pierdere în greutate.
Anemie – Aceasta poate fi provocată de pierderile cronice de sânge prin ulcerele din colon.
Când debutul este acut, diareea, durerea de stomac şi sângele din scaun pot apărea după o zi sau două, urmate de epuizare. Faza acută a tulburării duce în cele din urmă la un tipar recurent-remisiv cronic al progresiei bolii. Instalarea acută a bolii este observată la 5-10% din bolnavi.
În forma cea mai blândă a bolii, simptomele pot să nu apară pentru perioade lungi de timp. Aceasta poate presupune că medicamentele prescrise în mod adecvat în timpul perioadei acute pot controla simptomele timp de luni sau chiar ani. Cu toate acestea, nu există vindecare disponibilă pentru colita ulceroasă, iar simptomele pot reveni în cele din urmă.
Forma cea mai severă a bolii se prezintă ca o colită ulceroasă progresivă cronică, manifestând simptome constante, care tind să se intensifice. Boala afectează treptat întregul colon, răspândindu-se de obicei de la rect. Pe măsură ce o parte mai mare a colonului este implicată, boala se înrăutăţeşte. Persoana simte slăbiciune şi oboseală, iar anemia apare în cele din urmă.
Această formă de colită ulceroasă este extrem de greu de controlat chiar cu tratament.
Ce alegeri sunt disponibile pentru tratamentul colitei ulceroase?
Din nefericire, nu se cunoaşte vindecare pentru această boală, iar tratamentul se concentrează pe controlul bolii. Medicii pot prescrie medicamente care să controleze simptomele supărătoare, iar alegerea medicamentului depinde deseori de severitatea simptomelor şi dacă boala este exacerbată sau în remisiune. Scopul tratamentului este să inducă remisiunea şi să o menţină cât mai mult timp, în timp ce îmbunătăţeşte calitatea vieţii bolnavului.
Medicamentele anti-diareice şi anti-inflamatoare sunt folosite pentru cazurile cu simptome blânde. Când medicamentele nu mai controlează simptomele, sunt prescrişi steroizi. Doze minime şi o durată scurtă a tratamentului sunt de preferat pentru a micşora efectele adverse puternice ale medicamentelor cu steroizi. Steroizii pot fi administraţi sub forma de supozitoare anale, tablete orale sau clisme.
Când boala este gravă şi într-un stadiu avansat, sunt necesare de obicei doze ridicate de steroizi şi medicamente imunosupresive pentru a controla simptomele. Poate fi necesară spitalizarea pentru a corecta dezechilibrul de lichide şi electroliţi provocat de diaree.
Terapia biologică, care a apărut în anii recenţi, poate ajuta la tratamentul bolii. Anumiţi anticorpi imunologici pot fi direcţionaţi pentru a ataca părţile problematice ale sistemului imunitar. În acest fel, terapia poate deveni mai eficientă, în timp ce efectele adverse nedorite sunt evitate.
Dacă medicamentele nu reuşesc să controleze simptomele bolii, este indicată operaţia. Se poate efectua o colectomie totală, cu instalarea unei pungi de colostomie pentru colectarea fecalelor.
Deşi majoritatea tulburărilor gastrointestinale se soluţionează uşor, un medic trebuie consultat dacă oricare din simptomele de mai sus se manifestă. Colita ulceroasă fiind o boală inflamatorie incurabilă şi complicată, sunt necesare controale regulate şi respectarea unui plan strict de tratament. Totuşi, o serie de persoane ce suferă de această boală continuă să ducă o viaţă relativ sănătoasă cu ajutorul unui bun control al simptomelor.