Boala Lyme este o boală infecțioasă produsă de Borrelia burgdorferi (foto 1). Lyme borelioza sau borelioza este produsă de cel puțin trei genospecii ale unei bacterii aparținând grupului borelia, despre care se consideră că se transmite la oameni prin înțepătura de căpușă.
Cum se transmite
Căpușele din genul Ixodes sunt principalul vector de transmitere a bolii Lyme. Acestea se găsesc adesea pe șoareci, veverițe și alte mamifere mici, sau se hrănesc cu sângele lor, ca în cazul căprioarelor și cerbilor, dar nu le provoacă nici un rău (foto 2 și 3). În schimb, pot provoca boli serioase atunci când ajung la oameni. Transmiterea se face prin contact direct, când mergem în pădure, la picnic în zone cu iarbă înaltă, ori de la animale de companie în blana cărora căpușele pot fi transportate. În lumea științifică sunt intens discutate și alte canale de transmitere a bolii Lyme – citiți mai multe în secțiunea Articole.
Căpușele sunt înscrise în categoria vectorilor de transmitere a mai multor boli, putând transmite o serie de agenți patogeni, bacterii și paraziți. Printre aceștia, babesia, bartonella, ehrlichia, mycoplasma, leishmania. De asemenea, pot transmite mai mulți viruși, cel mai periculos dintre aceștia fiind virusul meningoencefalitei de primăvara (FSME).
Puțină medicină
Complexul Borrelia burgdorferi sensu lato este alcătuit din trei genospecii.
Borrelia burgdorferi sensu stricto (foto 4) este responsabilă de cazurile de îmbolnăviri din Statele Unite, dar există mai multe tulpini implicate în infecție. În Europa, se întâlnesc mai cu seamă Borrelia garinii și Borrelia afzelii. Mai multe detalii despre fiecare tip de bacterie găsiți în articolele de pe acest site despre Borrelia burgdorferi, Borrelia garinii și Borrelia afzelii.
Termenul de borelioză este folosit în cazul unei infecții manifeste cu o specie de borrelia din grupul Lyme. Ceea ce numim boala Lyme este, de fapt, un caz particular de borelioză.
Boala Lyme este cea mai răspândită afecțiune produsă prin mușcătura de căpușă din întreaga emisferă nordică. Borelia se transmite la oameni prin înțepătura căpușelor infectate aparținând câtorva specii din genul Ixodes.
Se cunosc două tipuri de borelioză: febra recurentă și boala Lyme. Acestea sunt rezultatul acțiunii a două specii diferite de Borrelia, vectori de transmitere diferiți: pentru febra recurentă, păduchele de corp și capușele fără scut (specii de Ornihorodos), iar pentru boala Lyme, diferite căpușe cu scut (specii de Ixodes).
Borelioza este o infecție sistemică, agentul patogen înmulțindu-se în sângele pacientului, prin intermediul căruia poate da afectări multiple. Borreliile infectează celulele corpului uman și, printre altele, infectează limfocitele B și alte componente ale sistemului imunitar, răspunzătoare pentru crearea anticorpilor.
Borelioza este catalogată adesea ca o singură afecțiune, dar de fapt se referă la infecția cu una sau mai multe borrelii din grupul Lyme. Inițial s-a considerat că este vorba de o singură boală datorită multitudinii de specii de spirochete implicate în declanșarea acestor manifestări. Borelioza se manifestă diferit, în funcție de specia de borrelia implicată și, mai ales, de co-infecțiile prezente.
Dar nu numai prezența acestui patogen în sânge este luată în considerare când discutăm despre borelioză, dar și simbioza spirochetelor și anumitor specii de mycoplasme. Deseori, la pacienți cu borelioză manifestă sunt prezente și alte infecții: babesia, ehrlichia/aaaplasma, bartonella (mycoplasma), toxoplasma și chlamydia. Fiecare dintre aceastea influențeaza atât tabloul simptomatic, cât și răspunsul la tratament al pacientului.
Scurt istoric
În 1982, microbiologul american de origine elvețiană Willy Burgdorfer (foto 4) a reușit să identifice o spirochetă dintr-o specie de căpușe care se dovedea a fi implicată într-o misterioasă epidemie ce afectase populația orașului Lyme, din statul american Connecticut, în 1975. Această spirochetă a dobândit numele de Borrelia burgdorferii sensu stricto, iar afecțiunea generată de ea a căpătat numele de Lyme Desease (LD).
Deși în orașul Lyme populația a fost afectată în special de fenomene cutanate (petesi, erithrema) și articulare (poliartrită, spondilită, sacroileită), noțiunea de Lyme nu se limitează doar la descrierea de artroborelioză, ci include pe lângă fenomenele autoimune și pe cele neurologice.
În anii următori s-a dovedit că aceste borrelii sunt un grup larg de spirochete, având mai mulți membri, de unde și denumirea Borrelia burgdorferii sensu lato, iar afecțiunile provocate de acestea au fost descrise de-a lungul anilor și de alți cercetători, fie sub forma unor afectări neurologice progresive sau articulare progresive.
Dintre europenii care, de-a lungul timpului, au descris astfel de manifestari, două nume au rămas legate de borrelia: Charles Garin (care, la începutul anilor ’20 ale secolului trecut, a descris manifestări neurologice progresive) și Arvid Afzelius (care, în 1921, a publicat o lucrare în care a denumit erythema migrans, o indicație de boală Lyme). În onoarea lor au fost numite speciile de borrelii prezente în special în Europa și Orient: Borrelia afzelii și Borrelia garinii.
Până în 1975 această boală era denumită menigopolineurita mușcăturii de căpușă, sindromul Garin-Bujadoux sau boala lui Afzelius, iar după 1975 a devenit cunoscută sub numele de Lyme Desease (Boala Lyme), borelioza Lyme sau borelioză.
Pe lângă aceste trei specii considerate a fi mai răspândite și prezente pe toate continentele în proporții diferite, anual apar descoperiri despre noi specii de borrelii regionale încadrate în grupul Lyme. În Europa, speciile importante din această categorie sunt spielmanii, valaisiana, lusitanie și bavariensis.